Ei sunt Bebe, Botosel, Bruni, respectiv Ozzy, 4 catei simpatici care asteapta sa-si gaseasca un stapan. Au aproximativ 2 luni, sunt sterilizati, vaccinati si poseda si carnet de sanatate. In caz ca exista doritori va rog sa trimiteti un email la adresa office@4animals.ro

In ultima vreme a inceput sa ma streseze din ce in ce mai mult ideea de fumat. Acum cativa ani eram foarte “open minded” – daca se poate numi asa – din punctul asta de vedere. In sensul ca, desi am fost intotdeauna o NEfumatoare inraita, nu aveam nimic impotriva fumatorilor si a fumului in general. Ma obisnuisem cu ideea ca daca vreau sa ma distrez trebuie sa-mi poluez plamanii cu cantitati industriale de fum si, copilita fara minte fiind, chiar mi se parea cul sa vin acasa mirosind a tutun – insemna ca am fost undeva cu “oamenii mari”. Cateodata chiar ma mai prosteam si eu cu cate un pufait.

In prezent nici ca-mi pot imagina imbecilitate mai mare decat asta. Nu mai rezist psihic intr-un mediu imbacsit de fum de tigara nici macar 5 minute si ma apuca instantaneu crizele. Mi se pare strigator la cer faptul ca daca vreau sa-mi petrec o seara in oras trebuie sa accept ca in jurul orei 2 va trebui sa parasesc localul pe motiv ca nu-mi mai pot tine ochii deschisi de fum. Sau ca ma sufoc. Nu suport sa merg undeva sa mananc si sa simt mirosul caracteristic. Sau sa fiu inundata de el si pe strada sau pe scarile rulante de la metrou. Mi se pare de asemenea, de-a dreptul nesimtita atitudinea fumatorilor in orice situatie: “daca nu-ti place, nu veni” sau “cine nu fumeaza sa stea afara la aer curat” sau “e problema mea, ce te intereseaza?” Oamenii astia chiar atat de saraci cu duhul sunt incat nu realizeaza ca NU este doar problema lor? Ca in afara de organismul lor – pe care din partea mea sunt liberi sa si-l distruga in orice modalitate ar avea chef – sunt multe alte lucruri afectate? Am ajuns sa consider fumatul drept dovada pura a celui mai pronuntat egoism de care este capabila fiinta umana. Este modul cel mai simplu in care cineva isi exprima nepasarea, indiferenta fata de ceilalti, fata de orice altceva in afara de propria persoana.

Obiectiv privind… La ce ajuta fumatul? LA NIMIC. Iti distruge sanatatea. O distruge si pe cea a celor din jur pe care ii transformi impotriva vointei lor in fumatori – pasivi. Si nu in ultimul rand… ce sa mai vorbim de mediu care saracul trebuie sa suporte toate tonele de fum degajate de acesti minunati oameni si de problema “lor”. Cred ca am avea un mediu cu mult mai putin poluat daca nu s-ar mai fuma. Cred ca noi TOTI am fi mult mai sanatosi – n-ati auzit de persoane nefumatoare care ducandu-se la control la plamani sunt intrebate de medic de ce fumeaza asa mult? Cred ca tigarile nu reprezinta decat o industrie nenorocita creata doar pentru ca niste nemernici sa se umple de bani. Nu se gandeste nimeni la binele nostru prin produsele astea. Ci doar la castig. Si mai cred ca lumea este in general destul de dobitoaca incat sa n-o intereseze toate aspectele astea si sa se rezume la propria existenta insignifianta pe care si-o construieste dupa bunul plac si netinand cont de nimic altceva.

Si ca sa ajung la partea a doua a titlului… Mai nou se tot restrang spatiile pentru fumatori. Care saracii se simt discriminati. WTF?? Adica cum? Nu ma lasi sa te intoxic? Nu ma lasi sa-ti afum plamanii? Nu ma lasi sa poluez? Sa te parfumez? Sa fac ce vrea muschiu meu? DISCRIMINARE. Evident. Tot ei saracutii se simt discriminati. Ce conteaza ca milioane de nefumatori sunt obligati sa le suporte mizeria? Ce conteaza ca poate eu n-am chef sa put sau sa inhalez substante nocive? Nefumatorii ar trebui sa stea in banca lor cuminti si sa… ciocu mic. Si sa ia o gura maaaaare de fum de fiecare data cand fumatorii vor o “tigare”. Caci altfel ii discriminam. Noi pe ei, evident, invers nu s-a pus niciodata problema.

Egoism, lipsa de respect, ignoranta, nesimtire. Este tot ceea ce cred despre aceasta activitate. Si ma grabesc sa atribui aceste epitete oricarui fumator, fara mustrari de constiinta.

La inceputul anului am luat marea decizie. De vreo 6-7 ani am tot zis ca atunci “cand m-oi face mare” o sa devin vegetariana. Am avut o prima incercare in anul I de facultate. M-a tinut 2 saptamani. Mama era plecata de acasa, eu evident ca nu gateam, prin urmare am mancat numai branza 14 zile la rand. Si mi s-a acrit.

Urmatoarea data cand am incercat a fost acum, in 2008, din ianuarie. Nu neaparat pentru ca m-as fi facut mare intre timp, asta se intampla doar daca ma uit in buletin, in rest sunt la fel de sturlubatica si aeriana ca la 16 anisori. Dar pur si simplu am hotarat ca acum este momentul si ca nu ar trebui s-o mai aman. M-am tinut tare pe pozitie timp de 9 luni. Lumea in jur radea de mine sau imi spunea ca sunt nebuna. Mama mi-a facut scandal, insa pe urma s-a obisnuit. Din cand in cand ma mai ademenea cu cate o fripturica sau snitel pe care le refuzam hotarata. Prietenul meu imi spunea ca e mandru de mine ca pot face asta. Si apoi mai lua o muscatura din aripioarele picante de la kfc. Am mers si la cateva gratare / intruniri cu prietenii la mese unde pretindeam tzafnoasa ca nu-mi curg balele dupa ce au ei in farfurii si eu nu. La urma urmelor este mult mai light si sanatos sa consumi seara la ora 7 o salata greceasca fata de o friptura cu cartofi. Sau cand e cald afara de curg apele pe tine e mult mai fain sa mananci o salata de rosii cu castraveti decat niste mici grasi si unsurosi pe care ii simti cum se depun.

Toate bune si frumoase, am rezistat cu stoicism dupa cum spuneam, cele 9 luni. Dupa care a venit momentul mult asteptat de catre maica-mea: clacarea. Am dat iama in mezeluri, snitele, carnite, peste, pulpe, chiftele, cremvusti, shaorme, crispy strips si toate porcariile care se mai gasesc pe lumea asta. Timp de 3-4 saptamani am mancat ca nesimtita incercand sa-mi alung din minte imaginile vazute in “Earthlings”. Mai ales mergand pe ideea ca “oricum o sa revin la regim curand” parca imi venea sa bag in mine si mai multe cadavre. Ca sa-mi ajunga sau nu stiu exact…

De cateva zile am inceput din nou sa ma indrept catre drumul considerat de mine “cel bun”. Am zis ca de data asta o iau usurel, mai scap cate un peste macar din cand in cand, caci am vazut ca daca ma apuc brusc nu merge.

Acum… idei dupa ce am incercat si respectiv reincercat cele doua variante de hranire. Este greu sa renunti la carne dupa ce 22 de ani ai mancat-o in fiecare zi. Cel putin pentru mine… Mi se pare destul de dificil de gasit alimente de mancat dimineata sau de luat la pachet (cu mancarea gatita fara carne ma inteleg insa excelent). De cand ma stiu pentru asa ceva am folosit mezeluri. In timpul “regimului” le-am inlocuit cu branzeturi. Branza telemea, topita (feliata/cuburi/la sul/crema), feta, cascaval, mozarella, cas, branza de burduf… Fiecare au constituit cate o etapa. Pe urma am inceput sa le combin. Pe urma le-am combinat chiar si cu pate vegetal si alte prostioare care incearca (si nu reusesc deloc) sa imite carnea. La micul dejun mai scapam si cereale… cu lapte evident, sau oua. Ok, dragut, totusi aceste variante mi se par extrem de putine. Mezelurile erau fara de numar, le puteam combina cu unul din tipurile de branza si iesea ceva nemaipomenit. Insa branza, oricat de variata ar fi, tot branza ramane, nu o poti manca la nesfarsit.

Pe de alta parte insa, dupa perioada de revenire la regimul carnivor am observat ca acesta nu este nici pe departe mai bun. Cu toate optiunile pe care le ofera si cu toate ca te saturi mai repede si ca este (cateodata si relativ) mai bun, pot spune ca nu ma satisface deloc. In primul rand m-am ingrasat. Nu inteleg de ce si ce legatura ar avea asta cu carnea, dar s-a intamplat. In al doilea rand mi se pare ca nu mai diger la fel de bine alimentele. Senzatia de “stomac plin si umflat” este mult mai frecvent intalnita decat atunci cand nu consumi carne. Apoi starea in sine… parca aveam mai multa energie si eram mai light. Se poate ca si psihicul sa ma ajute sa trag aceste concluzii, imi doresc foarte mult sa reusesc chestia asta si probabil de-aia tot vad avantaje.

In orice caz, momentan sunt putin confuza. Nu stiu exact cat de sanatos este sa nu consumi deloc proteine animale si ce efecte ar putea avea pe termen lung (alta chestie observata, la capitolul “e de rau” a fost aceea ca memoria imi cam cedeaza. se poate sa fie totusi de la varsta ). O alta chestie ar fi aceea ca nu inteleg exact ce a fost cu scaparea din ultimele saptamani. A fost doar pofta sau cere organismul? Pentru ca daca cere organismul e cam nasol. What to do? What to do? Stie careva ce e bine de facut in situatia asta? Cum sa scap de carnita fara sa ma dau cu totul peste cap?

Este un subiect pe care imi doream demult sa-l abordez si iata ca i-a sosit si lui timpul (si locul ).

De o buna perioada de timp observ din ce in ce mai mult plastic peste tot in ceea ce ma inconjoara si in toate elementele din viata mea. Foarte multe dintre obiectele pe care le folosesc sunt din plastic sau invelite in plastic. Cu siguranta chestia asta a inceput cu muuuuuuult timp inainte ca eu sa aflu de gravitatea situatiei si sa bag de seama, insa in ultima vreme imi sare in ochi si ma calca pe nervi instantaneu. Si pe langa toate aceste inevitabile (oare??) ambalaje, produsele ne sunt servite si in pungi, tot de plastic, fiecare cu punga lui, nu care cumva sa se supere si sa se certe daca ar ateriza intr-una singura.

De cateva luni vizitele la cora au devenit motiv de scandal. Eu incercand sa evit plasticele m-am gandit ca cel mai usor este sa renunti la pungi. Macar in cazul lor avem de ales. Prin urmare hai sa explicam mamei situatia, ca sa inteleaga si sa ia pungi de acasa (din marele sac plin cu asa ceva care s-a adunat de-a lungul timpului). Avand in vedere si faptul ca pentru cumparaturi mai multe mergem cu carucior din ala de babe dupa noi, mi se parea evident ca nu mai avem nevoie de alti intermediari. Nimic mai gresit decat asta. Pai bine, avem carucior, dar nu poti pune produsele asa buluc unul peste celalalt, dero langa iaurt si asa mai departe. Ce conteaza ca fiecare din ele are propria punga sau cutie de plastic care le separa de ce-i in jur?? Plus ca nu se aseaza bine inauntru, avem mare nevoie de pungile alea ca sa le putem compartimenta ca lumea. Mrrrrr. Scandal “Si cand nu se dadeau atatea pungi cum te descurcai??” Raspunsul, evident, nu vine. Sau cel care vine este ca “oricum le dau la reciclat asa cum ai vrut tu”. Deci gata, problema e ca si inexistenta. Am reusit in cele din urma sa mai diminuam numarul de pungi dupa disperatele mele incercari de a demonstra ca se pot aseza produsele bine-mersi direct in carucior, fara sa se intample nimic. Ba chiar mai luam cateva pungi de acasa, just in case. Pt ca bineinteles, carnea trebuie neaparat pusa in alta punga.

Cu timpul si cu chiu cu vai pungile de cora au disparut din marele sac pomenit anterior, lucru care ma bucura foarte mult. In schimb ce sa mai spun de toate celelalte care ni se servesc la paine, la alimentara, la piata samd. Cand vad ca in fiecare zi in casa intra cel putin o punga care urmeaza sa iasa de acolo in ziua urmatoare incep si fac urat. Degeaba. Peste tot sunt numai pungi. Vanzatorii considera asta amabilitate “stati ca va dau eu o punguta”. Initial asa mi se parea si mie. Nu mai trebuia sa ma complic eu sa ma gandesc in ce imi duc cumparaturile. Mergeam la piata ca o floricica si primeam acolo toate cele necesare, pe deasupra si gratuit. Si cum de cand eram mica am urat sa ma car cu punga de pungi dupa mine chestia asta venise la mare fix. Si uite ca acum a devenit obicei si nu mai poti scapa de el. Sa te fereasca sfantu sa refuzi vreo punga pe undeva. Se uita la tine de parca tocmai ai scapat de la nebuni. Cum adica nu vrei punga??? Ce-i asta? Dar e gratis… Si prost sa fii sa nu iei ce ti se da pe de-a moaca.

Intrebarea mea e urmatoarea: daca nici macar de pungi nu ne putem lipsi, cum putem sa renuntam la alte plastice?? Cum eviti toate cutiile, cutiutele, ambalajele, sticlele? De fiecare data cand imi mai cumpar cate o sticla de apa sau suc (si asta se intampla destul de rar in comparatie cu ce vad la altii) ma simt vinovata. Si ma intreb ce alta varianta am si, pe de alta parte, oare cati s-or simti la fel… Dar despre sticle, poate, intr-un entry viitor.